Vineri, 26 Octombrie 2012 11:37

COMENIUS – PARTENERIATE ŞCOLARE – PROIECTE BILATERALE

Publicat de  LMAP Alba-Iulia
Voteaza acest articol
(2 voturi)
TTE LAVA este un proiect pentru învăţare de limbi străine. Elevi români şi letoni cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani vor exersa activ limba engleză şi vor învăţa limba ţării partenere. Pe o perioadă de doi ani şcolari (2012-2014), elevii vor utiliza artele vizuale precum pictura, sculptura, fotografia, desenul, e-arta şi teatrul  pentru a crea un pachet de învăţare a limbii române şi letone.

Programul - Învăţare pe tot parcursul vieţii

Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar primit de la Comisia Europeană în cadrul Programului de Învăţare pe tot parcursul vieţii. Conţinutul acestui material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului. Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conţinutul informaţiei este folosit.

 

COMENIUS – PARTENERIATE ŞCOLARE – PROIECTE BILATERALE

Titlul proiectului:

TTE LAVA – Train Ticket to Europe. Language Awareness through Visual Arts

Număr de referinţă:

COM-12-PBL-27-AB-RO-LV

 

Parteneri:

Liceul de Arte Alba Iulia, Romania (coordonator)

Daugavpils 2. vidusskola, Letonia (partener)

Elevi implicaţi:

20 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a de muzică şi arte plastice şi arhitectură vor fi implicaţi direct în toate activităţile de învăţare a limbii letone şi de elaborare a unui pachet lingvistic, vor participa la mobilitatea transnaţională care va avea loc în Letonia în luna aprilie 2013 şi vor primi în schimb de clase 20 de elevi letoni în luna noiembrie 2014. 350 dintre elevii Liceului de Arte vor beneficia direct sau indirect în urma activităţilor proiectului.

Descriere:

TTE LAVA este un proiect pentru învăţare de limbi străine. Elevi români şi letoni cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani vor exersa activ limba engleză şi vor învăţa limba ţării partenere. Pe o perioadă de doi ani şcolari (2012-2014), elevii vor utiliza artele vizuale precum pictura, sculptura, fotografia, desenul, e-arta şi teatrul  pentru a crea un pachet de învăţare a limbii române şi letone. Acest pachet reprezintă bagajul lor lingvistic într-o călătorie de descoperire a unei culturi noi, iar staţiile de oprire în această călătorie vor fi România şi Letonia. La finalul acestei călătorii culturale şi lingvistice, elevii vor fi familiarizaţi cu o cultură şi o limbă europeană diferită de cea proprie.

Activităţile proiectului includ:

-          Schimb de clase în care elevii vor interacţiona formal şi informal: elevii români vor petrece 10 zile în Letonia în aprilie 2013, iar elevii letoni vor petrece 10 zile în România, în noiembrie 2014;

-          Elevii vor participa la 30 de ore de pregătire intensivă în limba ţării partenere: 20 de ore de pregătire intensivă cu profesori letoni şi 10 ore de fixare cu profesori români;

-          Crearea unui pachet lingvistic ce cuprinde suport textual (caiet de lucru), suport vizual (ilustraţii, postere, elemente de artă vizuală, filme) şi suport audio (un fragment din Shakespeare în limba letonă, expresii şi scurte conversaţii în limba letonă);

-          Materialele text, vizuale şi audio vor fi încărcate într-o clasă virtuală pe twinspace numită TTE LAVA Language Store (Magazin Lingvistic TTE LAVA), iar elevii români şi letoni vor putea învăţa, interacţiona şi propune idei în această clasă virtuală;

-          Redactarea unei versiuni de opţional pentru învăţarea limbii letone;

-          Un fragment dintr-o piesă de teatru shakespeariană va fi jucat în limba română şi letonă.

Aceste activităţi vor conduce la atingerea obiectivelor specifice acestui proiect care sunt învăţarea de limbi străine într-o manieră inovativă, dialogul interetnic şi intercultural în Uniunea Europeană.

Ultima modificare in data de Joi, 16 Mai 2013 11:05

LMAP Alba-Iulia

Liceul de Muzica si Arte Plastice - Alba Iulia